CHIRURGIA LASEK
Lasekul se efectuează prin îndepărtarea epiteliului ochiului cu ajutorul soluţiei alcoolice. Imediat ce se aplică laserul epiteliul este plasat înapoi la locul lui. În metoda lasek, rezultate foarte sigure sunt atinse. Arsuri, usturime şi lăcrămare pot avea loc în 2 – 3 zile postoperative. Într-o zi se va obţine vederea clară. Un rezultat evident poate fi atins în cea de-a treia lună postoperatorie de tratament lasek. Totuşi, pacienţii pot să-şi continue viaţa lor normală fără ca să poarte ochelari în timpul acestei perioade. Candidaţii principali pentru procedura tratamentului lasek sunt pacienţii, care nu pot fi operaţi în operaţia lasik din cauza stratului transparent mai subţire. Tratamentul lasek poate fi aplicat la asemenea pacienţi, indifferent de grosimea stratului transparent.
Tratamentul lasek este unu dintre tehnicile cu laser preferat în tratarea miopiei,hipermetropiei, şi astigmatismului. Dacă cornea nu este destul de subţire pentru tratamentul lasik, se aplică tratamentul lasek. În tratamentul lasek, ochiul este amorţit numai de picături pentru amorţire. Pacientul nu simte nicio durere în timpul operaţiunii. O lentilă de contact este plasată pe ochi ca să accelereze procesul de auto- reînoire al epiteliumului, şi să protejeze ochiul. La câteva zile după operaţie, lentilele de contact sunt îndepărtate de doctor.
Cum se realizează tratamentul lasek?
În tratamentul lasek, mai întâi ochiul este amorţit cu picături de amorţire. Zona de contur a ochiului este curăţată şi acoperită cu un capac steril. Diviziunea numită “blefarostat” este plasat în pleoape pentru a preveni clipirea. Epiteliul, stratul superior al corneei, se face mai liber cu ajutorul alcoolului. Aplicarea laserului începe apoi în cornee. La acest stadiu, lamboul epiteliului dezbrăcat şi pliat în lateral este plasat înapoi pe cornee. Doctorul plasează o lentilă de contact pe ochi, şi apoi se aplică picături antibiotic. Blefarostatul plasat înainte să înceapă tratamentul pentru a vreveni clipirea este îndepărtat, şi operaţia este completă.
Care este diferenţa între procedura lasek şi celelalte?
În tratamentul lasik, lamboul se ia din stratul transparent dar în tratamentul lasek, se îndepărtează numai stratul cu epiteliu. Diferenţa sa faţă de procedura PRK este faptul că stratul cu epiteliu îndepărtat în PRK este păstrat în procedura lasek. Aceasta asigură mai puţină durere şi o perioadă de vindecare mai scurtă în procedura lasek. Tratamentul lasek este mai simplu decât tratamentul lasik. Totuşi, perioada post-tratament poate fi un pic mai mare decât cea a celorlalte.
Care este caracteristica procedurii lasek?
Cea mai proeminentă trăsătură a tratamentului lasek este potrivirea sa în pacienţii cu grosimea corneei inoperabilă pentru tratamentul lasek, deşi ei au o imperechere de vedere slabă precum miopie până la -3D ( dioptrii ) şi astigmatismpână la 3D. în tratamentul lasek, ochiul este amorţit cu picături de amorţire. Nicio durere nu se simpte în timpul operaţiei. După operaţie, doctorul plasează o lentilă de contact pe ochi ca să-l protejeze şi să accelereze procesul de auto-înnoire a epiteliului, şi el/ ea îl înlătură după câteva zile.
Ce voi face după tratamentul lasek?
După tratamentul lasek, lentil neoptice uşoare sunt plasate pe ochii tăi ca să accelereze procesul de vindecare. Lentilele sunt îndepărtate sub subravegherea doctorului, după ce te-ai recuperate câteva zile mai târziu. Deoarece tratamentul lasek este mai uşor decât alte procedure, se poate face în 5 – 10 minute şi nu cauzează nicio durere în timpul operaţiunii. Deoarece procesul de vindecare a tratamentului lasek durează un pic mai mult, durere, lăcrămare, vedere usturătoare şi înceţoşată pot avea loc în 3 – 5 zile postoperatorii. Vederea va începe să fie clară după o săptămână.
Care sunt punctele pe care trebuie să le iau în considerare după tratamentul lasel?
La fel ca în cazul tuturor tratamentelor cu laser, nu trebuie să-ţi acoperi ochii cu bandaje după tratamentul lasek. Picăturile de ochi date după tratament trebuie să fie folosit cu atenţie şi adecvat. Eşti sfătuit să nu-ţi atingi ochii şi să nu faci baie pentru 24 ore. După cele 24 de ore, tut e poţi întoarce la viaţa ta normală. Probleme precum usturime şi lăcrămare desfăşurate în primele câteva ore sunt destul de normale. Tu poţi să-ţi continui viaţa fără să te plângi o săptămână după operaţie.